Politica de confidenţialitate

 

La TeamViewer GmbH, noi privim cu foarte multă seriozitate protecţia datelor dumneavoastră personale şi respectăm cu stricteţe reglementările legislaţiei germane privind protecţia datelor. Datele cu caracter personal nu vor fi colectate decât în măsura în care este necesar din punct de vedere tehnic. Aceste date nu vor fi în nicio situaţie vândute sau transmise unor terţi dintr-un motiv sau altul.

Declaraţia următoare vă oferă o imagine de ansamblu despre cum este garantată această protecţie, precum şi ce fel de date sunt colectate şi în ce scopuri.


Colectarea, prelucrarea şi transferul datelor cu caracter personal

În principiu, puteţi vizita situl nostru web fără să lăsaţi niciun fel de date personale. Datele cu caracter personal sunt colectate numai dacă le oferiţi de bunăvoie, de ex.:

  • Când deschideţi un tichet de suport pe situl nostru web.
  • Când faceţi o comandă în magazinul nostru virtual.
  • Când creaţi un cont TeamViewer pentru a utiliza lista de parteneri şi, respectiv, Web Connector.
  • Când vă înregistraţi pentru buletinul nostru informativ.

Acord şi utilizare a datelor doar în scopul declarat

Când introduceţi date personale sau referitoare la activitatea dumneavoastră (adrese de e-mail, nume, adrese), dezvăluirea datelor se face pe o bază complet voluntară. Introducând datele, vă daţi acordul pentru colectarea, prelucrarea şi utilizarea lor în scopul stabilirii de contacte, procesării de comenzi, publicităţii şi protecţiei propriilor noastre interese profesionale legitime referitoare la sfătuirea şi asistarea clienţilor noştri şi clienţilor potenţiali. Datele personale nu sunt colectate, prelucrate şi utilizate pentru nici un alt motiv. Acest acord poate fi în orice moment reziliat cu efect viitor.

Transferul datelor personale nu se va face fără acordul dumneavoastră explicit.

Colectarea anonimă de date pe situl nostru web

TeamViewer GmbH colectează şi salvează automat în fişierele jurnal ale serverului informaţii transmise de browserul dumneavoastră. Aceste informaţii sunt, de exemplu:

  • tipul/versiunea de browser
  • sistemul de operare utilizat
  • URL referent (situl web vizitat anterior)
  • numele host al computerului de acces (adresă IP)
  • ora solicitării adresate serverului

TeamViewer GmbH nu poate asocia aceste date cu persoane concrete. Nu se efectuează o unire a acestor date cu alte surse de date, ci datele vor fi şterse după o analiză statistică.

Module cookie

Siturile noastre utilizează aşa-numitele module cookie în câteva locuri. Ele ne permit să facem oferta noastră mai uşor utilizabilă, mai eficientă şi mai sigură. Modulele cookie sunt mici fişiere text care sunt puse pe computerul dumneavoastră şi salvate de browser-ul dumneavoastră. Majoritatea modulelor cookie utilizate de noi sunt aşa-numitele "cookie pentru sesiune" care vor fi şterse după prima dumneavoastră vizită. Modulele cookie nu dăunează deloc computerului dumneavoastră şi nu conţin viruşi.

Dreptul la informare

Aveţi dreptul să solicitaţi informaţii cu privire la datele stocate referitoare la persoana dumneavoastră, originea lor, destinatarii lor, precum şi scopul stocării. Puteţi obţine informaţiile necesare de la responsabilul nostru cu protecţia datelor, scriind la adresa privacy@teamviewer.com.

În plus, aveţi dreptul de a dispune corectarea, blocarea şi ştergerea datelor dumneavoastră personale potrivit reglementărilor în vigoare.

Securitate

TeamViewer GmbH a luat măsuri tehnice şi organizatorice sofisticate pentru a proteja datele ce îi sunt furnizate împotriva oricărei manipulări, pierderi, distrugeri sau accesări accidentale sau premeditate de către persoane neautorizate. Măsurile noastre de securitate sunt permanent îmbunătăţite conform progreselor tehnologice.

Abonament la buletinul informativ

Vă puteţi dezabona oricând de la buletinele noastre informative. Există o legătură la sfârşitul fiecărui buletin informativ (partea de jos a paginii) care vă trimite la situl nostru web. Utilizatorii se pot dezabona de la toate buletinele informative. Sau pot să-şi gestioneze propriile date privind buletinul informativ, de ex. să schimbe adresa de e-mail sau limba. De asemenea, pot alege categorii diferite de buletine informative.

Informaţii suplimentare

Încrederea dumneavoastră este importantă pentru noi. Ca atare, vom răspunde tuturor întrebărilor referitoare la prelucrarea datelor dumneavoastră personale. Dacă aveţi întrebări la care nu s-a oferit răspuns în această declaraţie de protecţie a datelor sau dacă doriţi informaţii mai amănunţite cu privire la un subiect anume, nu ezitaţi să-l contactaţi pe responsabilul nostru cu protecţia datelor scriind oricând la privacy@teamviewer.com.

 

Adresă

TeamViewer GmbH
Kuhnbergstr. 16
73037 Göppingen
Germania

Telefon: +49 (0)7161 6069 250
Fax: +49 (0)7161 6069 279
E-Mail: service@teamviewer.com